O VOCE MĂ CHEAMĂ

                      

Sunt supărat mine însumi şi pe lume, 

mă mir,că îndrăznesc la tine să mai sper, 

iubit, sau neiubit am fost de fete fără nume,

visam să te găsesc ascunsă într-un colț de cer.

Dar, iată-mă căzut , mereu înfrânt,

un visător în stele ce nu a crezut nimic,

mândria păcătoasă mi-adus  doar vânt,  

pe toate fără rost le-am risipit, de mic.

Acuma iată-mă înfrânt de viață slută , 

în dragoste hoinar,cu lecția ne-făcută, 

mereu absent, sau prea târziu învățată,

sunt mortul-viu cu inima-ngheţată.

Un zid de îndoieli mi-au stat mereu în cale, 

am despicat de zor orișice lucru-n patru, 

orgoliu meu a încearct să o ia la vale, 

cum să mai cred în omul rău și hâtru? 

Din senin o voce mă tot cheamă,

șoptindu-mi că sunt încă dorit,

și nu-i nevoie să privesc, în jur, cu teamă

căci viața nu e întotdeauna o dramă.

Glasul divin, îmi dă iarăși speranță, 

mă ridic , privesc la cer fără rușine, 

o iau pe calea ce duce înspre tine, 

și, mortul-viu inima își dezgheță. 

       By Dan G 

      13.01.2016