miercuri, 27 ianuarie 2016

SIMT TIMPUL CUM SE FĂRÂMĂ...

   

 Undeva departe simt timpul cum mi-se sfărâmă,
încearcă iar trecutul, cu zale grele să mă prindă,
pășesc în universuri paralele pline de lumină,
să uit de amintirea ta, să-ți uit parfumul de verbină.

 Amintirile mă dor, dar ce a fost nu se-ntoarce,
  visez  cu nerăbdare spre un alt-nceput,
îngemanarea clipelor au început să urce,
nu mă-nlănţuie trecutul cu umbrele  de lut.

O simt pe "aceea" care vine înspre mine,
pășește încet cu-n zâmbet spre-nceput,
uluitoare și divină, deseori calea mi-o aține,
dar un deja-vu, îmi spune să-o privesc tăcut.

De undeva departe iubirea îmi zâmbește,
pe culmile celeste mă poartă irișii albaștri,
sclipirea lor diamantină mă ademenește,
bagă-n ideei și pe cei mai asceți sihaștri.

Pot eu, un simplu muritor, să le  rezist,
când fluturii se  cuibăresc în  mine ?
hai spune-mi cititorule, că știi mai bine,
ce ai face tu, ai ceda sau te-ai închide în sine ?

                              By Dan G
                            27 Ian 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu